Ultima actualizare: septembrie 2026
ReturnGuard strânge, pentru fiecare retur, dovada că produsul a plecat intact și în ce stare s-a întors — ca să poți decide rapid ce retur merită contestat și să ai cu ce. Mai jos sunt pașii, în ordinea în care îi faci, și motivul fiecăruia.
Creezi cont cu email și parolă, confirmi adresa din emailul primit, apoi configurezi autentificarea în doi pași cu o aplicație de tip Google Authenticator. Pasul doi este obligatoriu, nu opțional: din contul ReturnGuard se administrează conexiunea la magazinul tău eMAG, așa că o singură parolă nu trebuie să fie suficientă pentru a intra.
Dacă pierzi telefonul cu aplicația de autentificare, scrie-ne — deocamdată deblocarea se face manual de către noi.
Recomandăm să creezi în contul tău eMAG un utilizator separat pentru ReturnGuard, cu drepturi de API, și să ne dai datele acelui utilizator — nu pe cele cu care intri tu zi de zi. Așa accesul nostru este limitat la ce are nevoie integrarea și îl poți retrage oricând, ștergând acel utilizator, fără să schimbi nimic altceva. Datele sunt stocate criptat și folosite exclusiv pentru API-ul oficial eMAG.
Tot în eMAG, utilizatorul trebuie să aibă drepturi de API activate, iar adresa IP a ReturnGuard trebuie adăugată în lista IP-urilor permise — eMAG acceptă apeluri doar de la adrese autorizate. Îți comunicăm adresa la conectare.
Verificăm datele direct cu eMAG înainte de a salva ceva. Apoi trimitem un email de confirmare pe adresa de login a contului eMAG, iar conectarea se finalizează doar după ce linkul din el este deschis — așa ne asigurăm că magazinul este conectat de cineva care chiar îl administrează.
La prima sincronizare aducem tot istoricul de comenzi și retururi al contului. După aceea, la fiecare 15 minute, cerem de la eMAG doar ce s-a modificat de la ultima verificare — atât comenzile noi, cât și schimbările de stare ale celor vechi (de exemplu o comandă finalizată care devine returnată). Poți declanșa oricând o sincronizare manuală din pagina magazinului.
eMAG permite și notificări instant printr-un callback URL, dar nu avem încă o adresă publică pentru asta — te anunțăm când va fi gata.
Din pagina magazinului generezi un link de conectare și îl trimiți persoanei care manipulează coletele. Ea îl deschide în Telegram, iar acel chat devine locul unde ajung cererile de fotografii. Nu are nevoie de cont ReturnGuard sau de altă aplicație. Un singur chat poate deservi mai mulți vânzători — cazul obișnuit al unui depozit care lucrează pentru mai multe magazine. Comanda /help în bot arată oricând lista completă de comenzi.
Când apare un retur, depozitul primește în Telegram un link. După ce îl deschide, trimite fotografii sau un videoclip cu produsul exact așa cum a sosit, apoi scrie /done. Botul întreabă apoi în ce stare este fiecare produs din retur: conform descrierii, folosit, cu accesorii lipsă, deteriorat, alt produs sau altceva.
Răspunsul la această întrebare este esențial — clasificarea se face pe baza lui, nu pe baza motivului declarat de client. În primele 14 zile clientul are drept legal de retragere fără să justifice nimic, deci motivul declarat nu spune aproape nimic despre starea reală a produsului. Fotografiile fără răspunsul despre stare rămân doar poze pe care nu le folosește nimeni.
Opțional, poți activa din pagina magazinului și întrebarea despre ce se întâmplă mai departe cu produsul (revânzare, resigilat, rebut) — utilă dacă depozitul decide acest lucru pe loc.
Înainte de a expedia o comandă, depozitul poate scrie în Telegram /pack urmat de numărul comenzii de pe bonul de livrare (de exemplu /pack 123456789), poate trimite fotografii sau un videoclip din timpul împachetării, apoi /donepack.
Dacă acea comandă se întoarce ca retur, cele două seturi apar unul lângă altul în pagina returului. Asta acoperă situația în care clientul spune că produsul a ajuns deteriorat sau incomplet: fără o imagine de la expediere, „a plecat intact” rămâne doar afirmația ta. Pasul este opțional și se face comandă cu comandă, tocmai pentru că filmarea fiecărei comenzi nu este realistă la volum mare — merită folosit la produsele scumpe sau fragile.
Dacă numărul comenzii este prea nou ca să fi fost sincronizat, botul îl caută pe loc în eMAG, deci nu trebuie să aștepți următoarea sincronizare.
Pe baza stării constatate, fiecare retur primește o clasificare orientativă — legitim, nelegitim sau de verificat — iar pentru cele contestabile se generează un text de dispută, pe fiecare produs din retur în parte.
Nimic nu se trimite automat către eMAG. Draftul este doar pentru revizuire manuală, iar decizia de a contesta un retur îți aparține în întregime.
Prima lună este gratuită pentru fiecare magazin eMAG conectat — se numără din luna conectării și continuă pe toată luna următoare. Ea nu se reia dacă deconectezi și reconectezi același magazin. După perioada gratuită, costul este 1% din vânzările lunii, iar lunile cu vânzări sub 2000 RON rămân gratuite. Factura se emite după închiderea lunii, pentru luna încheiată.
/start <cod> — leagă chatul de un magazin (codul vine din linkul generat în panou)/done — încheie trimiterea de fotografii pentru un retur și deschide întrebarea despre starea produsului/pack <id comandă> — începe documentarea unei comenzi înainte de expediere/donepack — încheie documentarea comenzii/help — lista de comenzi, direct în Telegram